Traian Băsescu l-a umilit pe Victor Ponta

Trei ani a stat Republica Moldova fără preşedinte şi nu s-a întâmplat nimic grav. La noi preşedintele nu are astâmpăr. Aseară a avut o emisiune pe B1 cu Ion Cristoiu. Nimeni nu se uita la ea. Pe la ora zece seara toată lumea a mutat de la Realitatea tv sau Antena 3 pe B1. Preşedintele Băsescu ne-a atras tuturor atenţia. Cică i-a propus lui Victor Ponta să fie prim – ministru şi Ponta a refuzat. Revoltător ! Victor Ponta a răspuns la Realitatea tv că el n-a refuzat nimic, fiindcă nu i s-a propus nimic. Preşedintele l-a auzit tocmai de la B1 şi a reacţionat : « Scot stenograma la  el !». Traian Băsescu l-a făcut praf pe Victor Ponta. Simplu, fără să iasă din palatul Cotroceni, imbatabil. Fără efort şi uşor ca un şpriţ de primăvară.

Narcisa Iorga a început să închidă posturi de televiziune

Narcisa Iorga.N-am văzut vreo fiinţă mai fermecătoare. Faţa ovală amintind de cea a lui Gheorghiu-Dej, privirea fixă care te ţintuieşte vinovat în fotoliu. Nu ştii pentru ce eşti vinovat, dar ştii că ţi-e ruşine. Asemenea priviri mişcă lumea.  Narcisa Iorga a închis TVR 1. Cică postul naţional nu e imparţial politic. Să vedem cine mai urmează. Mă rog, aseară doamna s-a uitat la mine din televizor şi se pare că mi-a tulburat minţile. Poate că este vorba de postul lui Dan Diaconescu. Nu mai ştiu.

Pe cine reprezintă Mihai Răzvan Ungureanu ?

Mihai Gâdea i-a spus lui Mihai Răzvan Ungureanu că a ajuns prim–ministru ca urmare a protestelor din Piaţa Universităţii. MRU a întrebat dacă s-a strigat în piaţă „Ungureanu – prim ministru”. Gâdea a spus că nu, dar s-a scandat „Jos Boc!” şi Boc a fost demis. Gâdea a cam bătut în retragere. Şi chiar se pune întrebarea: cum a ajuns mister Ungureanu prim – ministru? De unde a apărut aşa brusc ? Pe cine reprezintă ? De ce are păreri diferite de cele ale lui Băsescu ? (MRU susţine reducerea CAS, Băsescu reîntregirea salariilor). Meciul Steaua – Dinamo continuă. Adevarata putere în România este deţinută de Servicii. Dar şi acestea se luptă între ele. Sigur că acest război nu se vede. Dar în prezent SIE este în avantaj. Păcat că oamenii habar n-au de economie.

MR Ungureanu l-a adormit pe Mihai Gâdea în direct

Când l-am văzut pe MR Ungureanu la Antena 3 am crezut că postul de televiziune a fost preluat de B1 – tv. Pe Gâdea nu l-am recunoscut; semăna leit cu un tip de la Pro-TV care-i citise nişte întrebări (aprobate) preşedintelui umilit Băsescu. Ungureanu a răspuns la toate întrebările lansate de moderator, astfel:

-         La întrebarea dacă îl va destitui pe Duţă a spus : nu. Sigur, mai pe lung, mai didactic, dar tot a răspuns.

-         La întrebarea „de ce aţi spus despre oamnenii înzăpeziţi că sunt leneşi ?” a precizat că nu a spus aşa ceva. Clar. Nu am auzit bine.

-         La întrebarea privind incompatibilitatea  soţiei sale la OMV a spus: nu există aşa ceva.

-         La întrebarea privind amestecul său în politică în timp ce era şef la SIE domnul Ungureanu a zis  că pardon, că el nu a fost salariat la SIE. A făcut muncă voluntară. Din plăcere. Se trezea la 5 dimineaţa şi la 6 era la birou unde se punea pe ascultat. Există vreo plăcere mai mare pe lumea asta ?

Arma plânsului

În anul 2004 când Traian Băsescu a preluat puterea plângând nu am înţeles de ce a bocit bărbatul, dar am fost impresionat. Sincer. Nu am ştiut de ce a plâns : că i-a luat locul lui Theodor Stolojan, că l-a lipsit pe acesta de bucuria băilor de mulţime, de tunsul oilor prin munţi şi văi, de plăcerea de a anunţa românilor că li se vor tăia din pensii şi salarii. Eu am crezut că plânge de ciudă că n-a putut până-n acel moment să pună ţepe pentru corupţi în Piaţa Victoriei. Dar el a ştiut pentru ce plânge. Erau lacrimi de fericire cu patru cuburi de gheaţă: avea casa din Mihăileanu, fata făcută europarlamentară, coana Udrea – coana Udrea, gaşca de asfaltatori – finanţatori erau ai lui. Nu toate în momentul acela, dar două cuvinte înecate de hohote de plâns « Dragă Stolo ! » îi băgau viitorul în buzunar. De ce plângea el şi ce-am înţeles noi ! Plânsul ar trebui introdus în şcolile politice. (SNSPA). Putin a înţeles lecţia. Pariez că în curând Angela Merkel, Nicolas Sarkozy sau Obama vor plânge când vor dori ceva. Metoda este infailibilă şi pentru un bebeluş, darămite pentru ditamai şeful de stat cu coaie mari.

Ruşii ne-au furat sistemul de fraudare

Rusia a învăţat sistemul de fraudare a voturilor de la noi. Plimbarea unor grupuri cu autobuzele pe la mai multe secţii de votare (cam pe la vreo şapte), pungi cu pateuri « Ardealul » şi fotografii topless ale lui Putin, Putin călare pe delfin, Putin în avion, Putin pe săniuţă, Putin la trageri, Putin cântăreţ. Putin a mai învăţat ceva de la Traian Băsescu : să plângă. Până acum plânsul era arma femeilor. În prezent, plânsul a ajuns cel mai percutant argument electoral pentru statele din zona Mării Negre. Dacă Mihai Răzvan Ungureanu va apărea plângând la televizor (că i s-a pătat o cămaşă, că i s-au spart ochelarii, c-a păpat pisica toată fripturica), voi ştii cine va fi preşedinte după Băsescu.

Ministrul Stelian Fuia a descoperit ce este găina

 Dacă te uiţi atent la o găină poţi să observi că ea nu are coşuri din acelea înalte din care să iasă fum; nu are pereţi din cărămidă roşie; nu are consiliu de administraţie sau sindicat. Nu are nici muncitori care să lucreze în trei schimburi. În aceste condiţii spusele ministrului agriculturii, Stelian Fuia, se relevă ca un adevăr infailibil care ne loveşte pe toţi drept în creier : găinile nu e fabrică. El s-a referit la piaţa oălor, dar s-a ferit să lămurească Dilema Veche (nu e vorba de revistă) cu privire la ce a fost mai întâi : oul sau găina.

Să nu avem iluzii : ţara este condusă de vechea Securitate !

Numirea penelistului Teodor Melescanu la conducerea SIE arată suficient de clar că suntem conduşi de fosta Securitate. Aşa a fost mereu după 1990. În prezent Conducătorul fostei Securităţi este Traian Băsescu. Toată lumea credea că Teodor Meleşcanu era un opozant al lui Băsescu, un membru dăruit valorilor liberale. Cînd colo el a sărit în poziţie de drepţi la comanda Căpitanului. Faptul relevă un aspect oarecum alarmant : nu se ştie la ce surprize să ne aşteptăm. Aşa cum PNŢCD – ul a fost împânzit de securişti şi distrus la timpul respectiv, tot astfel din USL pot răsări surprinzătoare capete de securişti care pot asculta de ordinele lui Traian Băsescu. Să ne amintim de răspunsul scăpat de Mircea Geaoană când a fost întrebat de un jurnalist dacă mai sunt ofiţeri de securitate printre politicieni : „Păi ştiu eu câţi om fi rămas?”. Totuşi, în momentele când lucrurile au devenit prea evidente aspectele s-au mai escamotat. O ţară din UE trebuie să fie condusă de un guvern de oameni normali, că altfel bate la ochi. Dar Traian Băsescu nu este un tip care să ascundă ceva. Convingerea sa este că o ţară se conduce cu urechile. De data aceasta cred că Teodor Meleşcanu nu va primi avizele necesare. Coarda este prea întinsă.

Ce este un jurnalist ?

Mircea Badea s-a supărat pe CTP pe motiv de Boc filmat în curul gol. CTP nu e vreo centrală termică, ci numele ziaristului Cristian Tudor Popescu. M.B. l-a somat pe CTP să spună ce este acela un jurnalist. Că el nu ştie. Corect. Că el nu e jurnalist. Corect. Problema e dacă ratingul dă valoare. Micea Badea are un public numeros. De multe ori are dreptate. Limbajul lui este popular. CTP îşi pune ochelarii şi analizează. Oamenii se uită la curiozităţi. Dan Capatos a spus că pe el nu-l poate da afară din televiziune CNA-ul sau trustul. Numai publicul. Acum negociază cu Canal D. Şi pentru a da o lovitură de media, îl pândeşte pe MRU. Adică pe Mihai Răzvan Ungureanu. Dacă o să-l vedem şi pe MRU în curul gol, înseamnă că Dan Capatos este invincibil. Ar putea să însemne, oare, şi că MRU nu va mai fi prim ministru ?

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.